cuiab

 
registro: 23/05/2010
Cea mai gravă ofensă adusă prostului nu e să-i spui că e prost ci să se convingă şi alţii,dar mai ales el!...că ai dreptate.
Pontos12mais
Próximo nível: 
Pontos necessários: 188
Último jogo

INTRIGANTUL


Din ciclul “STRADA NEGOIU”

 

Pe aceeaşi stradă cu mine mai locuiau două familii despre care vreau să vă vorbesc în acest episod. Nea Emil cu tanti Irina si cealaltă familie: Uţă cu Florica lui.

Nea Emil era venit de la ţară iar tanti Irina era basarabeancă venită în “regat” după ce ai noştrii trecuseră Prutul împreună cu nemţii şi ramasă şi de după razboi.Din câte se spunea a avut mult de tras să scape de deportare până în 1956, când s-au retras “fraţii”, ruşii.Aveau o fată şi un băiat. Între ei ar mai fi avut, zice-se, o fată care n-a trăit până să împlinescă anul. El era instalator de apă şi canal la IGO, şef de echipă şi avea în sectorul său cel mai select cartier al oraşului, Ceair; ciubucurile curgeau gârlă, căci cartierul nu numai că era nou şi select dar şi oraşul îşi începuse expansiunea, şi mai în fiecare seară îşi aducea echipa acasă punea plăci la pick-up, beau şi jucau până noaptea târziu, de răsuna strada. Că nea Emil rămăsese tot ţăran, nu s-a adaptat oraşului, veţi vedea mai la vale. Tanti Irina era textilistă.

Cealaltă familie: Uţă, era poreclit ofticosul, deoarece era pensionat pe caz de boală, TBC pulmonar, dar n-avea nici pe benga. Se vorbea pe stradă că a băut cerneală, nu ca să pară învăţat ci ca să apară plămânii pătaţi la radiografie. Şi a mâncat pensie, încă de la tinereţe, toată viaţa şi periodic a petrecut prin staţiuni şi sanatorii gratis. Trai nineacă! Florica lui, tot textilistă şi n-aveau copii. Tot pe stradă se vorbea că din cauza plămânilor lui nu avea voie să facă şi Floricica o ţinea tot într-un avort  de câte două-trei ori pe an spre invidia vecinelor care trebuiau să toarne patru copii pâna la a avea dreptul legal la avort.

Dar Florica mai aducea şi fete textiliste în gazdă, căci cămine de nefamilişti abia din 1970 s-au construit, chiar în spatele străzii noastre şi a G-ral Magheru spre calea ferată. Ce fericire pe Uţă! Florica, cum îl prindea cu una, cum o azvârlea în stradă şi aducea alta…Dacă şi eu, copil, îl invidiam!...Iar cei mai mari decât mine ţineau calea fetelor de la el din gazdă, când veneau de la schimb. Dacă Uţă apuca s-o vadă pe una de mai multe ori cu vreunul, că pândea pe după poartă, îi făcea el vânt , nu mai apuca Florica! Ce se mai bârfea pe stradă,ehe…

Ce legătură era între aceste două familii? Aparent nici una, cel mult bună ziua  fără politicosul banal “Ce mai faci, vecine?”. De la un timp Uţă sta la poartă şi dacă nea Emil nu venea ca de obicei cu echipa (că se mai întâmpla), îl oprea şi-l invita la o ţuică. Cum ţăranului nici nu-i plăcea nici nu refuza. Căci cine ar refuza o ţuică “de Piteşti”? Şi cine ştia ce discuţii purtau ei la măsuţa de sub dudul negru din curte?

Doar că la un moment dat a dispărut nea Emil! Era în 1963, pe vară! Şi în toamna următoare, după ce a stat vinul din fiert cine năşea şi făcea nuntă în curtea lui? Uţă! Pe cine? Pe nea Emil! Cu cine se însura nea Emil? Cu o verişoară de-a lui Uţă de la ţară, nu departe de oraş, din Scheau! Toată strada se mira: “Ce-a păţit Emil? S-a prostit? “

Da, s-a prostit! Verişoara lui Uţă era în primul rând “fată bătrână”, ajunsese la 40 de ani, cu 7 ani mai mare decât nea Emil,  pe deasupra şi cam surdă, dar mai ales urâtă. Nimeni nu s-a înghesuit să o peţească!

-Mileo, are casă cu acareturi, vacă, porci,păsări, chiar în poala Trivăii şi…o livadă cu 150 de pruni pe rod!!!

Asta l-a dat gata pe Milea! Şi a redevenit ţăran…şi posesor de livadă cu pruni!

Dar mai târziu s-a aflat şi cu ce motiv a intentat nea Emil divorţul. El cu tanti Irina cununaseră o familie tânără, acel tânăr fiind în echipa lui. L-a trimis înainte acasă la el şi tanti Irina l-a primit fără nici o bănuială, doar era finul şi oricum trebuia să sosească şi nea Emil, care desigur că nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Puţin mai târziu a venit şi el, dar nu singur ci împreună cu alţi doi colegi care i-au fost martori la divorţ cum că i-au surprins…împreună.

Aşa a fost destrămată o familie.