cuiab

 
registro: 23/05/2010
Cea mai gravă ofensă adusă prostului nu e să-i spui că e prost ci să se convingă şi alţii,dar mai ales el!...că ai dreptate.
Pontos12mais
Próximo nível: 
Pontos necessários: 188
Último jogo

DECALOGUL lui CHOMSKY

La aproape cinci luni de la instalarea guvernului Victor(iosului) Ponta,ţara asta binecuvântată de Cel de Sus şi rău năpăstuită de către cei dintre susnumitul şi Cei de Jos,e tot în haos.Nu doar politic ci şi economic,lucrul cel mai dureros pentru ultimii.Ca să puteţi înţelege cauza lecturaţi prezentul decalog al lui Chomsky.Cine e  Chomsky?

Avram Noam Chomsky (n. 1924) este un reputat lingvist american, professor emerit la Massachusetts Institute of Technology (MIT).În afara mediilor academice,Chomsky este mult mai cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică, îndeosebi în ceea ce priveşte critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar şi a guvernelor altor mari puteri. Drept care este considerat şi o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite.Noam Chomsky a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit “Decalogul Chomsky”.

Decalogul Chomsky 

1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate

Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.

2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii

Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave,care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile.Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor,cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice.

3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău

Pentru aceasta: Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parţial asumată) şi “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopularedure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale.În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său.

Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.

5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte

Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândiresuperficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.

6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor

Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare,nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.

7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare

Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac.

8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă

Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare,ce trag inteligenţa în jos.

9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei

Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate,de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat.

10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare

Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.