cuiab

 
registro: 23/05/2010
Cea mai gravă ofensă adusă prostului nu e să-i spui că e prost ci să se convingă şi alţii,dar mai ales el!...că ai dreptate.
Pontos12mais
Próximo nível: 
Pontos necessários: 188
Último jogo

UMOR CU TÂLC AL MARILOR PERSONALITĂŢI

În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze şi dădu acolo peste un profesor de muzică, care îl învăţa pe filozof un cântec la liră.
- Păi cum – exclamă prietenul – mâine vei muri şi astăzi mai înveţi un cântec nou?!
Iar Socrate i-a răspuns:
- Dar când să-l mai învăţ, dragul meu?


Într-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, văzându-l pe filozoful  Descartes cum se delecta cu niste specialităţi culinare, îi zise în batjocură:
- Cum, şi filozofii mănâncă lucruri atât de bune?
- De ce nu? – îi raspunse Rene Descartes – îţi închipui poate că natura a creat lucruri delicioase numai pentru proşti?

 

În carnetele sale, Leonardo da Vinci şi-a notat, alături de numeroase schiţe, studii, informaţii  şi unele anecdote spuse prietenilor. Iată una din ele:
Un pictor care avea nişte copii foarte urâţi, fiind întrebat cum e cu putinţă ca el, care a pictat tablouri atât de frumoase, are astfel de copii, a raspus că:
“Tablourile le-am pictat ziua, în timp ce copiii i-am făcut noaptea!”

 

Cea mai importantă descoperire atribuită lui Pitagora este celebra teoremă care-i poartă numele: pătratul lungimii ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este egal cu suma pătratelor lungimilor catetelor. Legenda spune că, dându-şi seama de importanţa extraordinară a descoperirii sale, de bucurie, el a dat un mare ospăţ în cinstea zeilor, pentru care a sacrificat o sută de boi, la care au fost invitaţti atât bogaţii, cât şi săracii. Despre această împrejurare Hegel a facut o observaţie ironică: “A fost o veselie şi o sărbătoare a spiritului. Pe socoteala boilor!”
Soţia filozofului şi matematicianului
grec Pitagora era o femeie instruită şi inteligentă.
Fiind întrebată după cât timp se purifică o femeie care s-a împreunat cu un bărbat, a răspuns:
“Cu propriul soţ, imediat, cu altul, niciodată”.

 

Talleyrand stătea într-o zi între doamna de Stael şi doamna Récamier, galant cu amândouă, totuşi cu o nuanţă destul de pronunţată pentru cea de-a doua.
- În sfîrşit – spuse d-na de Stael, oarecum dezamăgită – dacă am cădea amîndouă în apă, pe care ai salva-o mai întîi?
- O, doamnă baroană – răspunse Talleyrand – sunt sigur că înotaţi ca un înger.


Filosoful francez Fontenelle (1657-1757), nepotul lui Corneille, se duce intr-o zi dis-de-dimineată in vizită la o doamnă cu care era prieten. Doamna il primeste in capot si se scuză:
- Vedeţi, domnule Fontenelle, mă scol pentru dvs.!
- Da, doamnă, dar vă culcaţi pentru altul! mormai suparat filosoful.


Obiceiul marelui dramaturg francez Jean Racine era să-şi declame versurile plimbându-se. Nu de puţine ori uita unde se află şi le recita cu glas tare. Patetismul cu care le spunea mişca de multe ori pe muncitorii care lucrau la palatul Tuilleries. Aceştia credeau despre dânsul că e un om deznădăjduit, care avea de gând să se sinucidă!

 

 

Henric VIII, regele Angliei, hotârî să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.
Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.
- Să nu-ţi fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.
- Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!

 

 

 

Napoleon avea o formulă favorită pentru a-şi exprima dispreţul faţă cineva: ”E penultimul dintre oameni!” Întrebat de ce penultimul, împăratul a răspuns:
- Ca să nu descurajez pe nimeni.