Scris de Ananie GAGNIUC Joi, 12 Aprilie 2012 09:06
Fireşte, după periplul bisericesc (de trei ori în jurul mănăstirii, în noaptea învierii) vine ziua de Paşte, când lumea care se respectă iese cu căţel, cu purcel (miel), la iarbă verde. De, ca de sărbători. De Paşte. Evident, nu pentru a paşte (respectivele animale), ci pentru a petrece, într‑o sărbătoare câmpenească, cu ouă roşii şi pască, cu vin alb şi bere blondă, cu drob (nu de sare, în spinare), cu mici la grătar, cu prăjeli şi prăjituri, cu nelipsitul cozonac, coniac sau ţuică (o cinzeacă) şi…trai nineacă!
Peste tot se va auzi „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”, apoi muzica, dată din ce în ce mai tare, cu binecunoscutele manele, azi la concurenţă cu lacrimogenele telenovele, pentru că femeile vor renunţa la a mai sta acasă, la televizor. Măcar odată, de Paşte.
Vacarmul va lua amploare, muzica la difuzoare se va da tot mai tare, peste tot cântece, vociferări, strigăte şi strigări, la grătare scrum şi fum, „Hai noroc, copii şi fraţi, veri cumnate şi cumnaţi, socri, cuscri şi nepoţi!“ şi…nu‑i mai înşir pe toţi...Seara, li se vor citi tuturor, pe feţe, o imensă satisfacţie. Ce senzaţie! Asta da, distracţie!
După ce pleacă, ţine-te...urme de civilizaţie: hârtii, murdării, coji de ouă colorate, resturi de salate, cutii de plastic, gumilastic, firmituri, bucăţi nefripte de la fripturi, căpăcele, surcele, floricele, baloane, bidoane, coji de banane, bucăţi de ziare, resturi de lumânare, cenuşă şi jar, vai şi‑amar! La plecarea acestei lumi „civilizate”, vor veni vieţuitoarele pădurii şi vor urla ca nişte animale, cu jale: „După fiecare Paşte, nu mai ai pe unde paşte! “
Halal, halal, să te judece…un animal!
Iar la final, spre delectare, o „cântare”:
PETRECÂND DIN AN ÎN PAŞTE…
Dragii noştri cititori
Vin iarăşi, la sărbători
De Paşti, înviat, din nou
Să vă fac câte-un cadou
Dar nu miel sau ouă roşii
C‑au făcut grevă cocoşii,
Puicile se fac că plouă,
Nu‑s călcate, nu fac ouă!
Vin cu noutăţi, de Paşte
Că nu ştim ce ne mai paşte...
C-am ieşit în primăvară
Şi-i călduţ şi bine‑afară
După noaptea învierii
Vine timpul îmbierii
De‑a ieşi cu drob de miel
Cu căţel şi cu purcel
Cu stufat şi roşii ouă
În zori, pe iarba cu rouă
Cu pături, perne, saltele
Coşuleţe, şerveţele
Mingi, adidaşi şi prosoape
Ţuică şi vin, cât încape!
Beri, vreo trei‑patru navete
Omul, să se tot îmbete!
Iese lumea, se distrează
Spune glume şi dansează
Toţi ies buluc, la verdeaţă
Până înspre dimineaţă
Cu C.D.‑ uri sau taraf
Ce‑ţi face timpanul praf
Că când cântă lăutarii
Ca sticleţii, ca canarii
Se încinge periniţa
Săruta‑v‑aş eu guriţa!
(Pe nevastă‑mea, deoparte
Îmi permit şi mai departe!…
Iar pe soacră-mea nu pot
Îmi zice „Te‑ai lins pe bot!”)
Meniu? De tranziţie
Mori de inaniţie!
Chifle cât mai îndesate
Să aveţi cu ce vă bate
Iar la tavă aveţi miel
Sau... ce‑a mai rămas din el!
Drobul, cozonacul, pasca
Toate uscate, ca iasca
Cârnaţi, la grătar, cu frişcă
Ardei iuţi, umpluţi, ce pişcă
Cine muşcă, nu mai mişcă!
Mititei groşi cât un şnur
Şi‑mprejur, cartofi natur
O cafea cu coniac
(Coniacu‑i în caimac)
Ridichi, lobodă şi ceapă
Suc şi minerala apă
Nelipsita murătură
Multă, multă udătură
Nu vă reveniţi o lună
Totuşi, vă zic poftă bună!
Cui nu e spitalizat
Zic: „HRISTOS A ÎNVIAT!”
