- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by Vasile Munteanu [koga ion ]
2010-01-23
Venit pentru prima oarã din provincie, se gândea la sine ca la un elefant. Dar nu unul oarecare. Avea staturã si trompã de lider.
Cu o astfel de pãrere despre propria imagine, Vasile Montague a cunoscut-o pe Julieta Capucin la o terasã recomandatã în tren. Ea, picolitã. Când i-a cerut un Christmas Egg Nog, si-a întrebat una dintre colege:
- Ce vrea, fã, rumânu?
A dedus cã este începãtoare. Nu dorea sã o punã într-o luminã proastã. A prins-o de încheietura mâinii din lemn negru. Prin contrast cu pielea, degetele lui pãreau de fildes. A privit-o în ochii de antilopã impala. Tinându-si respiratia a silabisit:
- O-cio-co-la-tã-cal-dã...
Prin sângele Julietei brusc au începutã sã goneascã felinele mari. Inima ei era urmãritã de lei. Multi lei. Nenumãrati.
Cel putin firea de artist a lui Vasile asa îsi imagina relatia dintre un mascul si o femelã: ca un safari.
– Cât ai pe tine?
Felul în care ea a pus întrebarea – fãrã sã îi tresarã un muschi, fãrã o singurã inflexiune a vocii – i-a dat lui de înteles cã nu este o pradã usoarã. în plus, stia cã nu are agilitatea unui prãdãtor. totusi, incontestabil, era un lider. Drept pentru care i-a rãspuns:
- La greu!
Mâna scãpã ceasca. Terasa goalã imprimã cioburilor volumul unei cascade. Un proiectil de aur tras de o armã de calibru mare strãbãtu genunchii ei inexpugnabili. Gâtul viguros si delicat deopotrivã nu mai era la fel de trufas. Nãrile abia conturate prinserã sã fornãie. Buzele delicate coborau. Mai jos. Tot mai jos. Iat-o sorbindu-i din palmã...
Poate cã nu si-ar fi revenit atât de repede. Dar gestul de a se strânge singur în brate i se pãru nefiresc. In plus, îi era frig si nu întelegea de ce stã pe aceastã bancã din garã în cãmasã. Inainte sã plece de acasã, dãduse sapte milioane pe o geacã de piele LorMan di Mano de care era cât se poate de mândru. chiar îsi fãcuse singur poze cu telefonul. Chiar, telefonul! Geaca! Si leii... multi lei. Nenumãrati.
Vasile Montague se bezmetici ca dupã otravã. Era un lider si viata încã nu fusese vânatã. Dar un lider mai mic. regional. privindu-se lung în oglinda din wc-ul gãrii îsi zise:
- Dragul meu elefant... esti un papagal!
(pariu cã urmeazã o ciocãnitoare?)
